CNN: „Opțiunea nucleară” care l-ar putea opri pe Putin să atace Ucraina. Sancțiunea de care se teme liderul de la Kremlin

CNN: „Opțiunea nucleară” care l-ar putea opri pe Putin să atace Ucraina. Sancțiunea de care se teme liderul de la Kremlin
CNN: „Opțiunea nucleară” care l-ar putea opri pe Putin să atace Ucraina. Sancțiunea de care se teme liderul de la Kremlin / Foto: Pixabay.com - ilustrativ
Publicat: 27/01/2022, 11:21

Pe măsură ce Occidentul amenință Rusia cu sancțiuni fără precedent, pentru a-l determina pe președintele Vladimir Putin să nu invadeze Ucraina, o ultimă măsură ar putea stârni teama Kremlinului: Rusia ar urma să piardă accesul la sistemul bancar global.

Casa Albă a sugerat, recent, ca Rusia să fie exclusă din SWIFT, o rețea ultrasecurizată, care interconectează mii de instituții financiare din toată lumea, scrie CNN.

În acest caz, a amenințat Rusia, livrările de petrol, gaz și metale către Europa ar înceta.

„Dacă Rusia va fi deconectată de la SWIFT, nu vom mai primit valută străină, dar cumpărătorii, țările europene în primul rând, nu vor mai primi produsele noastre – petrol, gaze naturale, metale și alte componente importante”, a declarat, marți, Nikolai Zhuravlev, vicepurtător de cuvânt al Camerei Superioare a Parlamentului rus, pentru TASS.

Ce este SWIFT?

The Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication a fost înființată în 1973, pentru a înlocui telexul și este folosită acum de peste 11.000 de instituții financiare, pentru a trimite în siguranță mesaje și ordine de plată. Nu există o alternativă la SWIFT și acest lucru ar urma să „calmeze” Rusia, în eventualitatea în care continuă agresiunile față de Ucraina.

Dacă Rusia va fi exclusă din SWIFT, băncilor le va fi imposibil să trimită sau să primească bani din și în această țară.

Astfel, „unda de șoc” pentru companiile ruse și clienții lor străini va fi deosebit de puternică – mai ales în zona cumpărătorilor de petrol și a exporturilor de gaze naturale, denominate în dolari americani.

„Excluderea din SWIFT va opri toate tranzacțiile internaționale, va atrace volatilitatea valutară și va determina oscilații uriașe pe piețele de capital”, a avertizat Maria Shagina, expert în cadrul Finnish Institute of International Affairs, într-un studiu realizat anul trecut pentru Carnegie Moscow Center.

Excluderea Rusiei din SWIFT va determina o contracție cu 5% a economiei, a estimat fostul ministru de finanțe Alexei Kudrin în 2014.

SWIFT are sediul în Belgia și este guvernat de un consiliu de 25 de persoane.

SWIFT este descris drept un „instrument de utilitate neutră”, incorporat în legislația belgiană și se supune legislației europene.

Ce se întâmplă dacă Rusia este exclusă din SWIFT

Există un precedent în care o țară a fost exclusă din SWIFT.

SWIFT a deconectat băncile iraniene în 2012, după ce au fost sancționate de UE, din cauza programului nuclear al Teheranului. Iran a pierdut aproape jumătate din veniturile din exporturile de petrol și 30% din schimburile valutare, în urma excluderii din SWIFT, transmite Shagina.

Nu este clar dacă aliații SUA vor fi de acord cu asemenea măsuri împotriva Rusiei sau dacă vor lua măsuri similare.

SUA și Germania vor avea cel mai mult de pierdut, dacă Rusia va fi exclusă, deoarece băncile lor utilizează cel mai des SWIFT, pentru a comunica cu băncile ruse, explică Shagina.

UE este pregătită să riposteze la invazia Ucrainei de cătr Rusia cu „măsuri fără precedent”, a declarat, marți, ministrul de externe danez Jeppe Kofod.

Rusia s-a pregătit pentru ce este mai rău

În anii recenți, Rusia a întreprins anumiți pași, pentru a nu fi grav afectată de o eventuală excludere din SWIFT.

Moscova are propriul sistem de plată, SPFS, după ce a fost afectată de sancțiunile Occidentului în 2014, în urma anexării Peninsulei Crimeea, în același an. SPFS are 400 de utilizatori, potrivit băncii centrale ruse.

20% din transferurile locale sunt realizate prin SPFS, potrivit lui Shagina, dar dimensiunea mesajelor și anvergura operațiunilor este limitată.

O alternativă la SWIFT ar fi CIPS (Cross-Border Interbank Payment System) al Chinei. Mai mult, Moscova ar putea recurge la criptomonede.

Dar soluțiile menționate nu sunt prea dorite de Kremlin.

„SWIFT este o companie europeană, o asociere de mai multe țări. Pentru a lua o decizie sau a deconecta o țară este nevoie de un vot unanim, din partea tuturor țărilor participante. Deciziile SUA și ale Marii Britanii nu sunt, cu siguranță, suficiente”, a declarat Zhuravlev, potrivit TASS.

„Nu sunt sigur că și alte țări, mai ales cele care au schimburi comerciale însemnate cu Rusia, vor susține excluderea din SWIFT”, a adăugat acesta.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța